Depozit clandestin unde se produceau suplimente alimentare, descoperit la Brașov. Au fost găsite 4 tone de prafuri

Depozit clandestin unde se produceau suplimente alimentare, descoperit la Brașov. Au fost găsite 4 tone de prafuri
Publicat: 11/06/2013, 17:13
Actualizat: 01/02/2019, 21:36

Potrivit șefului Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Brașov, Gabriel Florescu, reprezentanții Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor au descoperit depozitul pe Calea Feldioarei din Brașov, apoi au solicitat ajutorul polițiștilor de la BCCO.

„Am fost sesizați de cei de la Protecția Consumatorilor cu privire la existența unui depozit de suplimente alimentare pe Calea Feldioarei. Ne-am deplasat acolo și am constatat că nu era doar depozit, ci se și produceau produse, existând utilaje de tabletat. Administratorul spunea că nu folosește utilajele, dar era evident că acestea erau folosite”, a declarat Florescu, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX.

În depozit au fost găsite peste patru tone de prafuri importate în principal din Noua Zeelandă și SUA și care erau folosite ca materie primă pentru producerea suplimentelor alimentare.

„Administratorul spune că produsele sunt pe bază de orz, dar urmează să facem verificări și să vedem ce conțin exact”, a mai spus șeful BCCO Brașov.

Echipele de control au ridicat produsele pentru verificări, urmând să se stabilească dacă acestea sunt nocive populației, în condițiile în care o parte din produse au ajuns deja în farmaciile și magazinele de produse naturiste din Brașov.

La rândul său, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Brașov, Claudiu Sorin Susanu, a declarat că depozitul nu era înregistrat la Registrul Comerțului.

„Controlul a pornit de la o verificare tematică desfășurată la nivelul întregului Comisariat Regional și care a vizat suplimentele alimentare. În timpul acelor
verificări am descoperit produse care în final ne-au condus la acest depozit care, în opinia noastră, este unul clandestin pentru că adresa respectivă nu figurează nici la Registrul Comerțului și nici în alte părți ca având destinația de depozit. Mai mult, firma nu deține nici un fel de autorizație care să îi permită să fabrice aceste suplimente alimentare”, a declarat șeful CRPC Brașov.

Reprezentantul societății respective nu a putut prezenta niciun document de proveniență a mărfii deținute.

„Au fost găsite și 150 de kilograme de materii prime expirate, materii prime din care se puteau fabrica zeci de mii de pastile”, a mai spus Susanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Deșeurile descoperite de poliţişti la frontieră s-au dublat în 2024